Unii și alții

Unii vor iubire, alții vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alții doar o umbră unde să nu-i plouă,

Unii să audă, alții să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Unii ar vrea o mamă, alții ar vrea un tată,

Unii haine scumpe şi pantofi mai mulți,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculți,
Unii vor un munte, alții vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,

Unii vor avere, faimă, bogății,
Alții sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alții doar să uite ceea ce-au iubit…

Pelerini prin lume între NU şi DA,
Fiecare suflet are rana sa !
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit !

Luptă pentru tine, uşurează-ți chinul,
Iar de nu se poate să-ți accepți destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu :
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu !

Licuța Pântia

Iubitul meu copil,plecat..

Iubitul meu copil plecat
De-atâta vreme de acasă
Mi-e aşa de dor, nu te-am uitat
Şi grija ta din greu m-apasă,
Acum eu m-am gândit să-ţi scriu
Să ştii ce fac şi că sunt bine,
În Domnul eu sunt fericit
Acasă e belşug de pâine
Dar mă gândesc la tine ades’
Tu cum o duci? Eşti sănătos,
îţi merge bine prin străini,
eşti bucuros?
De-aş şti că ţie-ţi merge bine,
Chiar dacă suntem despărţiţi
N-ar plânge inima în mine
N-aş lăcrima printre suspine,
Aş fi mai liniştit.

Din ziua-n care tu, te-ai dus
După ce „ţi-ai cerut averea”
Eu tot am suspinat şi-am plâns
De lacrimi mi-a slăbit vederea,
Şi primul mă trezesc în zori
Că noaptea mi se pare lungă…
Mă rog lui Dumnezeu şi cer
Ca dorul meu să te ajungă.

La poartă merg încrezător
Te caut cu privirea-n zare…
Şi orice om în depărtări,
Cu tine seamănă, îmi pare…
Iar după ce mă liniştesc,
Căci nu te văd ca trecător,
Mă duc să mai lucrez ce pot,
Să-mi treacă ziua mai uşor.
Apoi, spre seară, la asfinţit,
Trudit mă duc din nou la poartă
Că mă gândesc: „Dac-ai venit?
Dar nu ştii cum vei fi primit?

Aşa te-aştept până târziu…
Mai schimb o vorbă prin vecini
Şi fraţi buni de credinţă,
Că şi ei au copii plecaţi
Şi tare sunt îngrijoraţi
De viaţa şi de soarta lor…

Când noaptea s-a lăsat deplin,
Şi nimeni nu mai e pe drum,
Mă duc în casă şi mă-nchin
Căci numai Domnul care-I bun
Mă poate înţelege acum…
Doar El e Tatăl tuturor
Şi ştie ce-i acela dor
Durerea de părinte…
El e a toate ştiutor
Atotputernic, iubitor,
Nu vrea moartea celor ce mor
Îi vrea întorşi din calea lor
Ce duce spre morminte…

Ai milă Doamne! Zic, Amin!
Încerc să dorm puţin…

Şi-n inima şi-n visul meu,
Am înţeles de-atâtea ori,
Mă înştiinţează Dumnezeu,
Pe calea ta, sunt spini, nu flori,
Eu prin credinţă văd mereu
Deşi tu nu vrei ca să-mi spui
Că tu în lume o duci greu…
Şi ai ajuns al nimănui
Vai, fiul meu…

Un singur sfat aş vrea să-ţi dau
Ţi-l dau din inimă de tată:
Întoarce-te la Dumnezeu!
El te iubeşte şi te iartă
Te iert şi eu!
De ce să stai printre străini?
O lume-nşelătoare,
Doar cât ai bani sunt „prieteni buni”
Dar când ajungi sărac în drum
Te calcă în picioare…
După ce-averea-i risipit
În chefuri, în plăceri,
Toţi prietenii te-au părăsit
Nu mai sunt azi cum au fost ieri
Te-au păcălit… te-au folosit…

Te rog să-ţi vii în fire-acum,
Acasă ai belşug de pâine;
Tu rabzi flămând pe-al lumii drum
Duci viaţă ca de câine…

Dar hai, ridică-te, că poţi
Leapădă ce te-opreşte
De ce să fii slugă la porci?
Când poţi acasă să te-ntorci?

Nu-l asculta pe „cel viclean”
Că bine nu-ţi voieşte
El zice: „Totul e în van,
Acum în zdrenţe, un sărman?
La tatăl tău vrei să te-ntorci?
Crezi că te mai primeşte?”

Da, dragul meu, eu te primesc
Aşa cum eşti să vii,
Eu niciodată n-am dorit
Ca tu să fii fiu rătăcit…
Dar ţi-am dat şansa să alegi
Să poţi tu singur să-nţelegi
Pe calea largă dacă mergi
Te duci înspre pierzare…

Ce-ai semănat, culegi.

Dar, dacă acuma te-ai trezit
Din somnul morţii ce-ai dormit
Nu poţi da timpul înapoi
Un singur lucru poţi să faci
Prin pocăinţă să te-mpaci
Cu Dumnezeu şi-ai tăi…

Să zici cum zice o cântare
Ce o cântai în Adunare:

„Aşa cum sunt la Tine vin
Putere n-am, Tu-mi fii sprijin,
Mă spală-n sângele-Ţi divin
O, Mielule eu vin, eu vin!”
O tată bun şi răbdător
Păcatul meu e aşa de greu
Atât te-am întristat,
Nu-s vrednic să fiu fiul tău
Dar astăzi mă întorc smerit
Mă doare de al meu păcat
Măcar argat să fiu primit
În lume n-am fost fericit
m-am înşelat.”

Azi, când citeşti ori când asculţi
Scrisoarea ce ţi-am scris,
să ştii că, dacă mai trăiesc,
te-aştept aşa cum ţi-am promis,
în braţe vreau să te mai strâng
să-ţi spun cât te iubesc… să plâng,
să plângem amândoi… .
Şi-n casa mea din nou să fi
cel ce aduce bucurii
prilej de sărbătoare,
copil iubit între alţi fii
cu viaţă roditoare…

Vei face aşa cum doreşti;
Cum crezi că e mai bine…
Dar, tare mult m-aş bucura
Acolo unde te găseşti
De-ai înţeles durerea mea
Să te ridici, să te grăbeşti
Să nu-ţi fie ruşine,
Cu lacrimi să te pocăieşti
Din inimă cu drag să zici:
Vin „Tată azi la tine”…

Iar de vei zăbovi să vii
Dar vei veni în vremi târzii
Când eu voi fi plecat…
Şi-atunci, să ştii, te-aştept cu drag,
Să ne-ntâlnim în veşnicii
În Cerul minunat!

De Teodor Groza 02.2. 2010
Vişeu de Sus

Fii recunoscător

Mulți dintre noi suntem disperați să fim fericiți. Cautăm un lucru să umple acel gol, acea senzație de lipsă, care ne dă o „foame” pentru mai mult. Mai mulți bani, mai multe haine, mai multe alimente, mai multă recunoaștere, mai multă iubire, mai mult timp. Atunci când, în realitate, ceea ce avem în acest moment este suficient. Este destul.

Situația fiecăruia este diferită, iar detaliile fiecărei vieți sunt unice. Cu toate acestea, am învățat că există ceva care poate înlătura amărăciunea din viața noastră. Există un lucru pe care îl putem face pentru ca viaţa noastră să fie mai bună, plină de bucurie, chiar minunată.

Putem fi recunoscători!

Poate părea contrar înțelepciunii lumești să sugerăm că, cineva care este împovărat de suferințe, trebuie să ofere mulțumiri lui Dumnezeu.

Dar unii ar putea spune: „Pentru care lucruri trebuie să fiu recunoscător când lumea mea se destramă?”

Noi considerăm recunoștința ca o stare de spirit firească, suntem recunoscători doar atunci când avem o viaţă împlinită din toate punctele de vedere.

Este greu să fim recunoscători dacă recunoștința noastră este proporțională doar cu numărul binecuvântărilor pe care le putem număra.

Atunci când, în realitate, ceea ce avem în acest moment este suficient.

Căutarea fericirii este un demers cu adevărat trist și nefericit când nu reușim să realizăm că fericirea nu este ceva ce vom cumpăra, ci este ceva la care se poate ajunge în fiecare zi.

Ceva ce ar trebui să prețuim, indiferent de circumstanțele noastre.

Totul se reduce la modul în care privim lumea noastră.

Cel mai rapid mod de a găsi adevărata fericire, pace și mulțumire, se află în puterea recunoștinței.

Dar nu este vorba doar despre a fi recunoscător pentru tot binele din viața ta.

Pentru a fi cu adevărat recunoscător trebuie să fii, de asemenea, recunoscător și pentru situațiile în care ești căzut, ori pentru situațiile provocatoare din viața ta.

Pur și simplu ia-ți câteva minute în fiecare zi pentru a mulțumi pentru orice lucru, orice situatie sau pentru orice persoană din viața ta.

Poți să stai liniștit cu ochii închiși, să-i vizualizezi pe toti cei cărora le ești recunoscător și să le mulțumești.

Acest act, singur, poate face o diferență imensă în starea ta de bine.

Privește binecuvântările din viața ta ca ceea ce sunt, binecuvântări.În loc să privești lucrurile din viața ta ca și când ți s-ar cuveni, privește-le ca pe niște cadouri și fii recunoscător pentru că sunt în viața ta.

Dacă ai adăpost, hrană, apă potabilă curată, acestea sunt daruri.

Binecuvântări adevărate.

Nu un drept.

E la fel de simplu ca schimbarea gândurilor tale.

Schimbați-vă gândurile și veți schimba lumea.

După cum puteți vedea, cultivarea recunoștinței nu necesită schimbarea stilului de viață.

Pur și simplu, începând cu una sau două din aceste sugestii poți crește bunăstarea și fericirea ta foarte mult.

Putem alege să fim recunoscători, indiferent de situația în care ne aflăm.

Acest fel de recunoștință o putem simți indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Aceasta este mai puternică decât dezamăgirea, descurajarea și disperarea.

Recunoștința înflorește la fel de frumos în peisajul înghețat al iernii precum sub razele însorite ale verii.

Uneori, noi credem că trebuie să fim recunoscători după ce problemele noastre sunt rezolvate, dar aceasta este o perspectivă foarte de greșită.

Cât de multe lucruri pierdem în viată dacă așteptăm să iasă curcubeul în loc să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru ploaie?

Dacă suntem recunoscători în vremuri de necaz nu înseamnă că suntem mulțumiți de situația în care ne aflăm.

Acest lucru înseamnă că, datorită credinței noastre, noi privim dincolo de provocările cu care ne confruntăm în prezent.

Aceasta este recunoștința pe care nu o rostim, dar pe care o simțim.

Este recunoștința care vindecă inima și inspiră mintea.

Te-am ales..

Te-am ales pe tine, și voi continua să te aleg în fiecare zi. Înainte de a te alege, Dumnezeu te-a ales pentru mine. El s-a gândit la fiecare detaliu, la fiecare aspect de care aveam nevoie pentru îmbunătățire și la persoana care mă va ajuta să fiu o persoană mai bună. Știa cine mă va învăța și cine va învăța de la mine. Știa exact cine îmi va reînvia bucuriile și cine îmi va face ochii să strălucească de iubire.

Te-am ales pe tine, pentru că ești cel mai frumos răspuns la rugăciunile mele.

De fiecare dată mă gândeam că nu o să mai am nici o cale de ieșire și i-am cerut lui Dumnezeu ca cineva să aibă grijă de mine, și nu de durerea mea.

Iar apoi Dumnezeu s-a îngrijit de durerile mele, și mi-a pregătit inima pentru sosirea ta. Și eu, cu toate temerile mele, m-am lăsat prinsă din ce în ce mai mult de această poveste.

Apoi ai ajuns. Și în loc să-mi faci rău, așa cum mulți mi-au făcut înainte, ai rupt limitele pe care eu mi-le-am creat, după multe dureri.

Mi-ai purtat de grijă, ai continuat să mă iubești și nu ți-ai pierdut niciodată răbdarea.

Te-am ales pe tine, pentru că am învățat că pot să cresc, că îmbunătățirea este necesară și face parte din creșterea noastră.

Te-am ales pe tine, pentru că râsetele mele sunt forma iubirii tale, iar atunci când sunt cu tine, sufletul meu devine mai ușor.

Te-am ales pe tine, pentru că primul și ultimul meu gând al zilei ești întotdeauna tu.

Te-am ales pe tine, pentru că ești prima persoană pe care o caut atunci când se întâmplă ceva bun pentru mine, dar și prima persoană pe care o caut atunci când nu îmi este bine și am nevoie de o îmbrățișare.

Te-am ales pe tine, pentru că, chiar și după tot acest timp împreună, inima mea continuă să bată puternic atunci când te văd.

Chiar și astăzi, de fiecare dată când te văd, mă emoționez și am fluturi în stomac.

Te-am ales pe tine, pentru că nimeni nu mi-a arătat cât poate să fie de amabilă și răbdătoare, iubirea.

Nimeni nu mi-a arătat cât de important este să nu fi gelos și cât de necesar este respectul.

Te-am ales pe tine, pentru că îmi place modul în care mă privești, iar îmbrățișarea ta este cea mai bună din lume, este haina mea.

Dumnezeu te-a ales.

Pentru că știa cine îmi va iubi exagerările și cine mă va considera frumoasă tot timpul. Știa cine mă va admira și cine va fi mândru de fiecare reușită de-a mea. Știa cine îmi va aplauda reușitele, și cine îmi va fi aproape în eșecuri. Știa cine va fi cel mai bun pentru mine.

A meritat să aștept, a meritat să mă rog.

Ești alegerea mea cea mai bună din viață!

Ma bucur ca m-ai ales… Si mă bucur că te-am ales!

Dreaptă măsură

Un pic de durere te face profund,
Mai multă durere te-afundă prea mult.
C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.
Un pic de-mplinire te face mai bun,
Prea multă împlinire te face nebun.
Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alţii îi doare.
C-un pic de respect eşti încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.
Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,
Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.
C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.
Păstrează, creştine, măsura în toate,
Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate
Încet, dar şi sigur de la pocăinţă
Şi te pricopseşte c-o altă credinţă.

Emil Cioran

Ascultă-mă, copile!

Copilul meu, ascultă bine
Sunt multe greutăți în viață
Dar tu să crezi mereu în tine
Să-ți amintești a mea povață.

Să nu porți ură, nici manie,
Învață să trăiești cinstit,
Iar sufletul mereu să-ți fie,
Plin de iubire, liniștit.

Vei întâlni în drumul tău,
Prieteni falși și trădători
Si primii cei ce îți fac rău
Sunt cei ce sunt lingușitori.

Să știi că marile averi
Nu sunt în bani, nici în palate
Doar când părinții au puteri
Și când copiii sănătate.

De vrei să cauți fericirea?
Îți spun copiile, dragul meu,
În suflet e desăvârșirea
Acolo o vei găsi mereu.

Despre încercările vieții !

Când vine vorba despre încercări în viața noastră, o întrebare care se afla adesea în gândul nostru: este de ce.? Din cauză că problemele sunt grele, si dureroase, ne întrebăm adesea: „De ce mi se întâmplă asta tocmai mie? „și aproape că nu găsim niciodată răspunsul pe care îl căutăm.

Atunci când trecem prin perioade grele, fiecare reacționam potrivit propriei puteri.

Ne raportăm în mod diferit la necazurile din viața noastră.

Atunci când suferim din cauza încercărilor grele care ne rănesc profund, majoritatea dintre noi vrem doar să „trecem peste asta „.

Dar pentru a putea cu adevărat să depășim momentul, trebuie ca noi să trecem prin el.

Trebuie să învingem această durere, învingând orice cauzează durere inimii noastre pentru a putea ajunge la capătul celălalt, unde vom găsi vindecarea.

Indiferent de modul în care încercările intră în viața noastră, ele pot fi folosite ca un instrument pentru a ne consolida și dezvolta caracterul și credința noastră.

Când trecem prin situații care ne testează răbdarea și rezistența, putem învăța de-a lungul acestora și să le permitem să ne întărească sau putem continua să luptăm împotriva lor.

Pe măsură ce trecem prin furtunile din viața noastră, vom fi mai puternici și mai pregătiți pentru fiecare perioadă a vieții de acest fel.

Nu există nici un medicament si nici o soluție pe care sa le putem pune in aplicare pentru a ține departe problemele vieții.

Este incredibil de dificil să permitem ca vremurile grele să ne purifice dar atunci când facem asta, rezultatul final, scoate în evidență o versiune mai bună și mai puternica a firii noastre.

Mulți dintre noi am rezistat unor provocări din viața noastră, prin care am acumulat o experiență pe care nu ne-o poate oferi nici un sistem educațional.

Poate că nu avem o diplomă de studii superioare, dar suntem experți atunci când vine vorba de suferință.

Dumnezeu vede asta și ne consideră vase umane (instrumente pe care le folosește) pentru a-i ajuta pe ceilalți.

Pavel scrie în 2 Corinteni 1: 3 că El ,,Ne mângâie ca și noi să-i putem mângâia pe alții. „El nu permite ca noi să înfruntăm cele mai grele și întunecate încercări doar pentru a spune că am făcut asta.

Nu, dorința Lui este să ne bucurăm de mângâierea care ne-a oferit-o și să o împărtășim cu ceilalți.

Romani 8: 28 spune că „În toate lucrurile „Dumnezeu lucrează spre binele celor ce îl iubesc.

Nu în unele sau doar în câteva lucruri ci în toate lucrurile.

Cu cât durerea este mai mare, cu atât mai mare este posibilitatea de a vedea răscumpărarea minunată pe care ne-a oferit-o Dumnezeu.

Prin fiecare persoană răscumpărată, Dumnezeu primește laudă pentru felul în care El a transformat tragediile din viața noastră în victorii.

Așadar, pe măsură ce ești în perioada de așteptare, nu-ți fie frică să arunci o privire înapoi la ceea ce ai făcut până acum.

Pentru că ai progresat. Și apoi, continuă cu pasul următor.

Nu știi niciodată când te vei trezi și vei vedea că această perioadă spirituală tumultuoasă s-a oprit.

Ziua în care crezi că ai ajuns la capătul puterilor poate fi chiar ziua în care ai reușit să biruiești tot.

Iar atunci când ai biruit tot, ai devenit un om frumos!

Ce înseamnă să fii un (om frumos)?

Un om frumos a cunoscut greutățile, suferința, înfrângerea, pierderea și a trecut prin aceste momente cu ochii în lacrimi şi cu sufletul îndurerat, însă a găsit în interiorul lui curajul şi puterea să meargă mai departe.

Un om frumos a învățat lecțiile pe care viața i le-a dat şi nu a lăsat ca greutățile să-i înnegrească mintea şi sufletul.

Trecerea prin toate momentele grele l-au făcut să aducă la lumină, din interiorul lui, cele mai minunate atribute umane: sensibilitate, blândețe, înțelegerea existenței în toate formele ei care-l face să privească viața cu compasiune și cu o preocupare plină de iubire.

Oamenii frumoși nu apar pur şi simplu.Ei devin frumoşi pentru că permit vieţii să-i şlefuiască în diamante prețioase.

Așa că…nu uita!

Ca pentru orice tristețe, Dumnezeu are o bucurie,pentru orice durere are o alinare, pentru orice încercare are o victorie!Iar pentru tine va avea întotdeauna ceva special!

Un om cu adevărat sincer

A fi sincer înseamnă a grăi adevărul, înseamnă să existe o concordanță între gânduri, cuvinte şi fapte. Oamenii sinceri au fețele senine, privirea clară, te privesc direct în ochi, sunt oameni vii. Omul sincer este liniştit, netemător, împăcat cu sine, iar cei din preajma lui se simt bine.

Un om sincer este un om care nu doreşte să pară mai bun decât este în ochii celor din jurul său, care se decoperă cu bune şi cu rele, care conştientizează că nu este perfect, că pe lângă calităţi are şi multe defecte.

Unui om sincer îi poți ierta cu uşurinţă toate greşelile.

Sinceritatea unui om te dezarmează, sinceritatea unui om te face să-l iubești, indiferent de greșeală.

Fiecare om greșește in viață, dar este important ca fiecare sa vrem să învățăm din greșeli, doar că uneori noi nu vedem unde și când greșim.

De aceea este bine să ne înconjurăm cu oameni puternici care să aibă curajul necesar să ne spună unde nu procedăm bine.

Adevărul doare de cele mai multe ori, dar cum să ne dezvoltăm și să creștem ca ființe spirituale dacă nu schimbăm în noi ceea ce este nociv și vicios?!

Mulți se tem să fie sinceri, mulți se tem să nu rănească, dar poți fii sincer și fără să „RANEȘTI”.

Susțin sinceritatea, dar haideți să fim sinceri într-o manieră frumoasă, fără să jignim, fără să anulăm personalitatea celuilalt, fără să îl rănim.

Sinceritatea implică în primul rând coerență, adevăr și bunătate.

Sinceritatea înseamnă o inimă deschisă spre adevăr.

Nu putem trăi în minciună!

Sinceritatea trebuie să-l îmbogățească pe celălalt, nu să-l sărăcească sau, mai rău, să-l rănească.

Asadar, în general un om sincer îţi poate fi cel mai bun prieten, pentru că în ochii lui te vezi exact aşa cum eşti, pentru că acesta niciodată nu te va minţi frumos pentru a-ţi hrăni mândria ta, îţi va spune sincer ce apreciază la tine şi ce nu-i place la tine şi va ști să îți arate defectele fără să te rănească.Un astfel de prieten te ajută să te cunoşti mai bine, te ajută să vrei să îţi îndrepţi greşelile, te ajută să te simţi iubit cu adevărat, pentru că un astfel de prieten te acceptă exact aşa cum eşti, cu plusuri şi cu minusuri.

Un om sincer îşi va împlini promisiunile faţă de tine, niciodată nu te va lăsa, atunci când te-a asigurat că îţi va fi alături. Îţi va spune sincer cât poate să stea alături de tine, cât poate să sacrifice din timpul său, cât poate să fie dispus să dăruiască.

Acelaș om sincer îți va oferi încredere, respect, iubire, fidelitate, loialitate, şi va dori ca măcar încrederea şi respectul să fie reciproce.

Așadar, încearcă in viață sa te înconjori cu oameni sinceri, pentru că doar sinceritatea este temelia unei vieții spirituale împlinite.

Totul despre înțelepciune

Pentru omul modern, înțelepciunea constă fie în studiile universitare, fie în cultura generală, fie în priceperea legată de meseria pe care o desfășoară acesta, sau, general vorbind, în experiența de viață. Toate aceste aspecte se integrează în ceea ce numim înțelepciune.

A câștiga înțelepciune este o mare realizare. Și nu toată lumea, chiar și la o vârstă foarte avansată, se poate lăuda cu asta. Înțelepciunea este o valoare care ajunge la o persoană de-a lungul anilor.

Este imposibil să fii tânăr și înțelept.

Dar vârsta în sine nu face o persoană înțeleaptă.

Trebuie să ne străduim noi înșine pentru înțelepciune și nu doar să o așteptăm.

Pentru început, trebuie să știm că pentru a câștiga înțelepciune este necesar să simțim și, dacă este posibil, să înțelegem valoarea sa. Și cu cat vedem mai curând în înțelepciune o valoare mare pentru sine, cu atât mai repede v-om începe să ne străduim pentru ea. Însă depinde de fiecare om cum se străduiește pentru asta în diferite moduri.

Când o persoana care sa străduit să dobândească înțelepciunea,și-a găsit calea, știe sa distingă binele de rău si alege sa facă binele.

Ea știe sa ia decizii înțelepte.

Se gândește si la ceilalți înainte de a acționa.

Nu face vreun lucru care știe ca ar deranja sau ar vatăma dreptul aproapelui sau. Înțeleptul accepta pe fiecare om așa cum este el.

Nu judecă.

Nu condamnă pe nimeni.

El studiază viața fiecăruia.

El nu trebuie sa dea cu capul ca să învețe, ci învață din greșelile altora.

Pe înțelept nu-l vei auzi niciodată vorbind fără rost sau folosind cuvinte urate.

El știe sa tacă atunci când trebuie, dar știe si sa vorbească atunci când are un cuvânt de spus.

,,ÎNȚELEPTUL NU SPUNE TOT CEEA CE GÂNDEȘTE, DAR GÂNDEȘTE TOT CEEA CE SPUNE. ”

Un astfel de om va învăța mereu de la toți și va putea apoi să-i învețe și el pe toți.

Va fi smerit, pentru a primi și va fi darnic, spre a da.

Numai acesta este înțeleptul.

Pe măsură ce omul ascultă de călăuzirea înțelepciunii și umblă în căile ei, în îndrumarea ei, în curăția ei, lumina acesteia crește.

Crește în mintea omului, crește în jurul lui, crește în faptele lui.

Așa cum creşte lumina soarelui pentru cine umblă în ea.

Așadar, înţelepciunea este cea dintâi dintre lucrările lui Dumnezeu, fiind aşezată din veşnicie, înainte de orice început, ea fiind meşterul lui Dumnezeu în crearea lumii.

Niciun lucru de preţ nu se poate compara cu înţelepciunea. Înțelepciunea are un sălaș necunoscut, cântărește mai mult decât toate bogățiile lumii.

Atunci când vrem sa rămânem în înțelepciune e important sa ne cercetăm viața, si sa fim precauți.

Pentru că, cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău. Ca urmare, înţeleptul se fereşte de rău. Înțelepciunea veghează şi păzeşte pe om înca de la începutul vieții sale.

Așadar..

În concluzie …înțelepciunea iubește, pe cine o iubește, si cei care o caută cu tot dinadinsul o găsesc.

Câţi mai avem părinţi în viaţă

Câţi mai avem părinţi în viaţă,
Chiar dacă sunt bolnavi, bătrâni,
Să le fim sprijin şi speranţă,
Copiii lor iubiţi şi buni.

Câţi mai avem părinţi în viaţă,
Să-i preţuim cum se cuvine,
Le datorăm iubirea, cinstea,
Grija de azi şi cea de mâine.

Câţi mai avem părinţi în viaţă,
Să-i facem bucuroşi să fie,
Că au crescut copii miloşi,
Ce ştiu ce-nseamnă omenie.

Câţi mai avem părinţi în viaţă,
Să îi privim ca pe-o comoară,
Să-i sprijinim cu bunătate,
Când grijurile îi doboară.

Câţi mai avem părinţi în viaţă,
Avem cui spune ce ne doare,
Ei au acum înţelepciune,
Şi au un sfat de alinare.

Câţi mai avem părinţi în viaţă,
Chiar dacă stăm de ei departe,
Să le mai dăm un telefon,
Să le mai scriem câte-o carte.

Câţi mai avem părinţi în viaţă,
Să-i vizităm cât se mai poate,
Acum să ne mai facem timp,
Căci în zadar e după moarte.

Câţi mai avem părinţi în viaţă,
Să le slujim cu bucurie,
Să le vorbim de mântuire,
Să fim cu ei şi-n veşnicie.

Câţi mai avem părinţi în viaţă,
Dacă sunt oameni pocăiţi,
Să le urmăm şi noi credinţa
Şi vor fi cei mai fericiţi.

Câţi mai avem părinţi în viaţă
Să nu-i lipsim de „apă, pâine”,
Să-nveţe şi nepoţii lor,
Să fie oameni cu noi, „mâine.”

de Teodor Groza
02.02.2016
Vişeu de Sus